Neînțelegerile legate de moșteniri sunt ceva frecvent la noi în țară. Cu siguranță cunoști cel puțin o familie ce se destramă văzând cu ochii din cauza unei moșteniri, iar în gândul tău speri să nu ajungi niciodată în situația lor.
Neînțelegerile legate de moșteniri nu ar exista dacă românii ar înțelege pe deplin cum funcționează împărțirea bunurilor dobândite printr-o moștenire. Astăzi discutăm mai în detaliu despre cum se definește moștenirea, cum se procedează în situația în care există un testament, dar și în situația în care nu există unul. În cazul în care se ajunge la proces de pe urma neînțelegerilor, statutul profesiei de avocat mă recomandă a fi capabilă să te reprezint.
Ce înseamnă moștenire?
Moștenirea sau succesiunea este definită prin transmiterea patrimoniului persoanei decedate către moștenitorii săi. Cum știi că ai drept la moștenire? Ei bine, trebuie să îndeplinești mai multe condiții și anume: să ai capacitate succesorală, adică să fii acolo în momentul deschiderii procesului, să nu fii nedemn de a moșteni și să ai vocație la moștenire, adică să nu fii înlăturat de alt succesibil.
Cum se împarte moștenirea atunci când nu există un testament?
Ca avocat, atunci când îmi vei cere ajutorul și vom discuta pe baza problemei tale, trebuie să identific tipul de moștenire existentă. Așadar, este vorba despre două posibilități:
- moștenire legală;
- moștenire testamentară.
Acolo unde nu există un testament intervine legea, ceea ce nu-i bucură întotdeauna pe ascendenți și descendenți. Patrimoniul defunctului se împarte în conformitate cu regulile moștenirii legale. Adică, moștenirea se cuvine soțului supraviețuitor și rudelor defunctului, adică ascendenților, descendenților și colateralilor acestuia.
Descendenții sunt copiii sau nepoții, iar ascendenții părinții. Aceștia au drept la moștenire indiferent de gradul de rudenie cu defunctul. Totuși, când vine vorba de colaterali, aceștia au dreptul la moștenire până la gradul al patrulea, inclusiv. În cazul în care, să zicem, există mai multe persoane din fiecare categorie, pot stabili prioritatea fiecăruia la succesiune.
Ce se întâmplă dacă defunctul nu a lăsat niciun testament și nu are moștenitori legali?
În situațiile de acest gen, extrem de rare de altfel, patrimoniul se transmite comunei, orașului sau municipiului pe raza căruia se află bunurile la data deschiderii succesiunii.
Cum se împarte moștenirea atunci când există un testament?
Ce este un testament? Un testament este un act unilateral, personal, prin care o persoană, având numele de testator, dă dispoziții pentru momentul în care nu va mai fi în viață cu privire la împărțirea averii sale și, uneori, și alte aspecte (organizarea ceremoniei funerare de exemplu).
Dacă există un testament, ține minte că acesta poate fi de două tipuri și anume: în stare olografă sau în formă autentică.
Un testament olograf este un act juridic încheiat prin scrierea sa de mână de către testator. Acesta îl datează și îl semnează, însă fără să efectueze și alte formalități.
Cât despre testamentul în formă autentică, acesta este notificat de un notar, ceea ce oferă mai multe avantaje. De exemplu, permite stabilirea cu claritate a voinței testatorului și se bucură de forța probantă a actelor autentice. Datorită acestor aspecte, testamentul în formă autentică este mai greu de contestat, comparativ cu un document olograf.
Testamentul în formă autentică, de fapt un exemplar al acestuia, este păstrat în arhiva biroului notarial sau în camera notarilor. Asta înseamnă că nu există nicio posibilitate de a fi sustras, ascuns sau distrus. Dacă exemplarul aflat la testator a fost distrus sau pierdut, eu te pot ajuta să obții un duplicat.
Există o multitudine de aspecte ale unei succesiuni referitoare la posibilitatea pierderii dreptului la moștenire sau renunțarea la moștenire. Este mult de povestit, mai ales dacă detaliem fiecare criteriu diferențiar.
Nu uita că te poți baza oricând pe mine atunci când în familia ta apar neînțelegeri cu privire la moșteniri. Dacă este cazul de un proces prin care să se împartă moștenirea conform legii sau dorinței defunctului, fii sigur că te poți baza pe mine.
Te aștept în cadrul cabinetului meu de avocat din Suceava pentru a discuta mai multe detalii. Ai toate informațiile necesare pentru a mă găsi pe pagina de contact.